Materiale educationale privind evaluarea la valoarea justa
IFRS Foundation Education Initiative pregateste cu ajutorul unui grup de experti in evaluare, materiale educationale pentru a sprijini aplicarea IFRS 13 Masurarea valorii juste.
Materialul se refera la aplicarea principiilor in IFRS 13 pentru o serie de subiecte.
In timpul dezvoltarii IFRS 13 entitati din economiile emergente si in tranzitie si-au exprimat ingrijorarea cu privire la aplicarea principiilor de masurare a valorii juste in jurisdictiile lor.
Aceste preocupari au fost reiterate de unii membrii si de personalul IASB, la o reuniune a Grupului Economiilor in Dezvoltare (Emerging Economies Group) ce a avut loc la Beijing, in iulie 2011. Cu toate acestea, IASB a remarcat ca si entitatile din economiile dezvoltate se confrunta cu provocari similare in timpul crizei financiare globale care a inceput in 2007. Acesta este contextul care a declansat decizia IASB de a dezvolta materiale educationale pentru evaluarea la valoarea justa pentru un public care include nu numai persoanele din economiile emergente si in tranzitie, ci si personae, entitati din economiile dezvoltate.
Deoarece proiectul masurarea valoarii justa a fost un proiect comun cu FASB, personalul FASB este si el implicat in dezvoltarea materialelor educationale.
Primul capitol al acestui material educativ intitulat Masurarea valorii juste a instrumentelor de capitaluri proprii necotate conform IFRS 9 Instrumente Financiare a fost publicat de catre IFRS Foundation si IASB in data de 20 decembrie 2012 si actualizat in data de 12 februarie 2013.
Masurarea valorii juste pentru instrumentelor de capitaluri proprii necotate conform IFRS 9 Instrumente Financiare (PDF)